ALERTĂ ANM: Cod galben de caniculă în aproape toată ţara

Canicula

Meteorologii au emis, marţi, un cod galben de caniculă în aproape toată ţara. Temperaturile vor fi situate între 34 şi 37 de grade Celsius, potrivit ANM. După caniculă însă vin ploile, fiind anunţată instabilitate atmosferică, de miercuri dimineaţa până vineri.Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), marţi, canicula va persista pe arii extinse în zonele de câmpie şi de podiş, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.Temperaturile maxime vor fi cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei.Se vor înregistra, astfel, între 34 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile vestice şi sud-vestice.De asemenea, temperatura nocturnă va fi de cel puţin 20 de grade Celsius.De miercuri sunt anunţate ploi, fiind emisă o informare de instabilitate atmosferică de la ora 9.00, până vineri dimineaţa, la ora 9.00.Cu toate acestea, meteorologii spun că şi miercuri canicula şi disconfortul termic vot persista în sudul, estul şi centrul ţării.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























