Alertă în județul Dolj: adolescent de 15 ani, dispărut în Dunăre. Este căutat de scafandri, polițiști, dar și de un elicopter SMURD

FOTO: Arhivă
Un adolescent de 15 ani este căutat miercuri în apele Dunării, după ce a dispărut în timp ce se scălda împreună cu mai mulți prieteni. La fața locului au fost mobilizate forțe importante: scafandri, echipaje ale IPJ Dolj, polițiști de frontieră cu ambarcațiuni, precum și un elicopter SMURD care survolează zona în încercarea de a-l găsi pe minor.
Din primele informații, băiatul ar fi intrat în apă într-o zonă a fluviului cunoscută pentru curenții puternici.
Prietenii minorului au observat la un moment dat că acesta nu mai iese la suprafață și au alertat imediat autoritățile. La scurt timp, IPJ Dolj a trimis echipaje la fața locului, iar intervenția a fost preluată de structurile specializate.
În timp ce scafandrii efectuează căutări în adâncime, ambarcațiunile poliției de frontieră verifică suprafața apei pe o distanță amplă.
Un elicopter SMURD monitorizează zona de la înălțime pentru a identifica eventuale indicii care ar putea orienta echipele de intervenție.
În momentul publicării acestei știri, nu există niciun semn care să indice locul în care s-ar putea afla băiatul, iar căutările continuă fără întrerupere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























