BOLOJAN A CERUT MINISTERELOR ȘI INSTITUȚIILOR AFLATE ÎN SUBORDINE REDUCEREA DEPLASĂRILOR EXTERNE

BOLOJAN A CERUT MINISTERELOR ȘI INSTITUȚIILOR AFLATE ÎN SUBORDINE REDUCEREA DEPLASĂRILOR EXTERNE
Aceste deplasări trebuie să fie strict necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor instituționale
Premierul Ilie Bolojan a dispus ministerelor și instituțiilor publice noi măsuri pentru reducerea deplasărilor externe.
'Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Prin memorandumul semnat de premier și trimis către ministere se solicită o analiză atentă a deplasărilor externe care urmează să fie efectuate de personalul din aceste structuri și din instituțiile subordonate sau aflate în coordonare', se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES de Guvern.
Potrivit sursei citate, aceste deplasări trebuie să fie strict necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor instituționale, realizarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare, promovarea și apărarea intereselor României.
'De asemenea, durata acestora și numărul persoanelor din delegații va fi limitat strict la minimumul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor vizitei. Ministerele de resort au obligația ca, pentru fiecare deplasare, să transmită un memorandum spre aprobare prim-ministrului și Secretariatului General al Guvernului, cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii deplasării', mai spune Executivul. AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























