Captură impresionantă de petarde în Dâmbovița

Captură impresionantă de petarde în Dâmbovița
Peste 10.000 de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii dâmbovițeni, pe parcursul zilei de ieri.
Peste 10.000 de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii dâmbovițeni, pe parcursul zilei de ieri.
Pe parcursul zilei de ieri, 29 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru combaterea faptelor de deținere ilegală și comercializarea articolelor pirotehnice.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au descins la domiciliile a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 61 de ani, din Perșinari, bănuiți de nerespectarea regimului materiilor explozive.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor 1.889 de articole pirotehnice.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.
La activitate au participat și polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, de la Secția nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște și de la Serviciul Criminalistic.
De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au depistat, într-un complex comercial din municipiul Târgoviște, un bărbat de 23 de ani, în timp ce depozita într-un autoturism mai multe articole pirotehnice.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 6.785 de articole pirotehnice.
Totodată, polițiștii au surprins, într-o piață din municipiul Târgoviște, o femeie, de 49 de ani, în timp ce deținea 266 de articole pirotehnice.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























