„Crizantema de Aur” aduce din nou romanța la Târgoviște

romanta
Târgoviștea îmbracă haine de sărbătoare: în perioada 16–18 octombrie, orașul găzduiește cea de-a 58-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Creație „Crizantema de Aur”, cel mai longeviv eveniment muzical din România dedicat acestui gen.
Tema ediției din acest an este „Poduri de Romanță”, care vizează celebrarea valorilor unioniste și identitare prin intermediul genului de romanță.
Concertele se vor desfășura în fiecare seară, de la ora 18:00, la Cinematograful „Independența” din Târgoviște, și vor fi transmise în direct de TVR Folclor și TVR Craiova, iar seara de gală va fi difuzată și de Radio România Antena Satelor.
Publicul va putea asculta voci consacrate ale romanței, dar și tineri interpreți aflați la început de drum, care vor concura pentru trofeul festivalului. Deschiderea oficială va fi marcată de un moment special: concertul omagial „Romanța poeziei eminesciene”, dedicat lui Mihai Eminescu.
Organizatorii ediției sunt Primăria Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra”, în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Uniunea Muzicienilor din Moldova, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.
După aproape șase decenii de existență, „Crizantema de Aur” rămâne un simbol al Târgoviștei culturale – o punte între generații, între poezie și muzică, între tradiție și emoția vie a romanței.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























