Dâmbovița: Șofer beat și fără permis de conducere, reținut după ce a produs un accident violent

Dâmbovița: Șofer beat și fără permis de conducere, reținut după ce a produs un accident violent
Un bărbat beat și care nu poseda permis de conducere a provocat, vineri, un accident pe strada Țarinei, din comuna Băleni.
Un bărbat beat și care nu poseda permis de conducere a provocat, vineri, un accident pe strada Țarinei, din comuna Băleni.
Bărbatul de 63 de ani, care conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, șofat de o tânără din localitate. Polițiștii au fost sesizați cu privire la accident de către mama tinerei.
În cursul nopții trecute, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conduce și de refuzul sau sustragerea de prelevarea de mostre biologice. Astăzi, bărbatul va fi prezentat la Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea de măsuri preventive.
“La data de 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că un conducător auto, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de fiica sa.
De îndată, polițiștii s-au deplasat la fața locului de unde au constatat că un bărbat, de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Țarinei, din Băleni-Români, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără din localitate.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. De asemenea, din verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice, însă acesta a refuzat.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























