De azi se aplică noile sancțiuni pentru nerespectarea stării de urgență. Cât este amenda minimă

amenzi mai mari
Începând de vineri, 3 aprilie 2020, sunt aplicate noile amenzi pentru nerespectarea regimului stării de urgență, sumele fiind majorate printr-o ordonanță de urgență, care a fost publicată în Monitorul Oficial marți, cu mențiunea că prevederile sale intră în vigoare la trei zile de la apariția în MO.
Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respecta ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei si maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Aceste sancțiuni sunt aplicate începând cu miezul nopții,
adică ora 00:00 - 3 aprilie 2020.
În plus, au fost introduse și sanctiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventie;
- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de catre organele abilitate;
- suspendarea temporara a activitatii;
- desfiintarea unor lucrari;
- refacerea unor amenajari.
Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei, prevede OUG.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























