Evaziune fiscală cu prejudiciu uriaș, probată de polițiști, la o societate comercială din Potlogi

evaziune
Aproape 800.000 de lei este prejudiciul calculat de polițiștii dâmbovițeni, în cazul unui administrator de societate comercială, din Potlogi, județul Dâmbovița, acuzat de evaziune fiscală. Administratorul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Prejudiciul impresionant, în cazul administratorului societății comerciale din Potlogi, a fost calculat pentru perioada 2014-2016.
"La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, administrator al unei societăți cu sediul social în Potlogi.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada 12 decembrie 2014-30 septembrie 2016, bănuitul nu ar fi înregistrat în contabilitatea societății prestările de servicii efectuate către 3 agenți economici.
Totodată, acesta ar fi înregistrat în contabilitate achiziții fictive de la 12 societăți comerciale, pentru a diminua baza impozabilă.
Prejudiciul cauzat este estimat la 771.963 de lei.
Ieri, 7 februarie, la propunerea polițiștilor specializați în investigarea criminalității economice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a dispus față de cel în cauză măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, în sarcina sa fiind reținute fapte de evaziune fiscală."
Transmite, printr-un comunicat de presă, IPJ Dâmbovița.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























