Foto| Participare numeroasă, în ciuda vremii potrivnice, la festivalul Padina Folk, din Bucegi

DSC_0193
Vremea nu a ținut deloc cu organizatorii primei ediții a festivalului Padina Folk. Zona, din munții Bucegi, în care se desfășoară festivalul, a fost sub atenționare de tip cod galben și portocaliu, de ploi torențiale și furtună, dar cu toate acestea audiența a fost foarte numeroasă.
Prima ediție a Festivalui Padina Folk (15-16 august 2019), ce are loc în zona Padina, din Bucegii Dâmbovieni, a strâns în prima zi o audiență importantă, în ciuda vremii potrivnice.


Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, se desfășoară timp de două seri, în zona Telecabinei Peştera din Munţii Bucegi, comuna Moroeni.


La concert au asistat reprezentanții organizatorilor (Consiliul Județean Dâmbovița), dar și primari dâmbovițeni și un public numeros, iubitor de muzică folk, care, în ciuda vremii, a rămas lângă scenă, până târziu după miezul nopții.

Sursa foto articol-Consiliul Județean Dâmbovița
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























