FOTO Viitorul centru al militarilor veterani de la Mănăstirea Dealu, afectat de o vijelie puternică

img-20190724-wa00352396052435688356508

Tabla de pe acoperiș a fost smulsă pe suprafață mare, iar interiorul clădirii, care se află în curs de amenajare, a fost inundat.Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) „Sf.Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, clădirea din Mănăstirea Dealu, judeţul Dâmboviţa, în care Regele Mihai a urmat şcoala de ofiţeri şi în care se amenajează un centru de recuperare a veteranilor şi militarilor răniţi, a fost afectată de vremea rea din ultima perioadă.„O furtuna de vară s-a năpustit lovind cu violenţă Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veterani de la Mânăstirea Dealu, Târgovişte. Ai impresia că Dumnezeu a trimis potopul pe pământ, suntem toţi îngroziţi, ne uităm la poze şi nu ne vine să credem. O parte din munca noastră, din păcate, s-a dus... Trebuie să ridicăm capul şi să mergem înainte cu ajutorul lui Dumnezeu”, a scris, pe Facebook, preşedintele AMVVD, Marius Apostol.

Asociaţia Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilitati construieşte primul centru din România destinat recuperării fizice şi psihice a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan, cât şi a celorlalti membri ai asociaţiei.Asociaţia face un apel pentru strângerea fondurilor necesare reabilitării clădirii.

„Haideți alături de noi sâmbătă, 27 iulie 2019 pentru a reclădi ceea ce furtuna a distrus!Conturile în care se pot face donații către Centrul de Recuperare și Refacere sunt :LEI : RO55BRDE410SV50716134100EURO : RO51BRDE410SV50716214100”
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























