Încă cinci dosare penale, pentru dâmbovițeni ce vindeau ilegal articole pirotehnice

Încă cinci dosare penale, pentru dâmbovițeni ce vindeau ilegal articole pirotehnice
Aproape 40.000 de articole pirotehnice au fost capturate de polițiștii dâmbovițeni înainte de Revelion
Acțiunile pe linia combaterii comercialiăzării ilegale de articole pirotehnice au continuat în Dâmbovița până înainte de Revelion. Cu doar câteva ore înainte de trecerea în noul an încă 5 dâmbovițeni s-au ales cu dosar penal pentru că încercau să comercializeze fără drept astfel de articole.
Imagine arhivă (articole pirotehnice confiscate)
"Captura" a fost și de această dată una impresionantă.Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au surprins trei bărbați care dețineau și comercializau fără drept 4.768 de obiecte pirotehnice.
Totodată, alte două persoane au fost depistate de polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase în timp ce comercializau ilegal 34.371 de articole pirotehnice.
Bunurile au fost ridicate în vederea indisponibilizării, iar pe numele celor cinci persoane, polițiștii au întocmit dosare penale.
Faptele săvârșite de cei care s-au ales cu dosar penal constituie infracțiuni prevăzute de Legea nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























