Intrarea liberă a atras mii de dâmbovițeni la "Noaptea Muzeelor", de la Târgoviște

IMG_2854
Evenimentul intitulat "Noaptea Muzeelor" a atras, din nou, la Târgoviște, mii de participanți. În cadrul evenimentului, ajuns la a XV-a ediție, intarea a fost liberă, pentru toți cei care au dorit să vizitezee muzeele târgoviștene, în noaptea de 18-19 mai 2019.




Ajuns la cea de-a XV-a ediţie, evenimentul „Noaptea Muzeelor”, organizat la Târgovişte de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” s-a bucurat sâmbătă, 18 mai 2019, de un real succes.

Anul acesta, programul s-a desfăşurat în următoarele locaţii ale Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească:
Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Românești, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Casa-atelier ”Gheorghe Petraşcu”, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, expoziţia ”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, intrarea fiind liberă.
„Noaptea albă a muzeelor” a adunat la Târgovişte un număr mare de vizitatori: 12.738 de persoane au trecut pragul instituţiilor de cultură.
Pe lângă vizita în muzee, publicul prezent a participat şi la următoarele activităţi:
- “Ora de muzică clasică de la Muzeul de Artă”,
- Concertul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte, Gala laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You,
- Prezentarea holografică a obiectelor arheologice, piese de valoare excepțională, descoperite la Curtea Domnească,
- Jocul interactiv 3D, tip Trivia, destinat iubitorilor de istorie.
Seara a fost completată de două expoziţii temporare:
- ”Mode, veşminte, tabieturi. Strălucirea unei lumi apuse”, unde au fost prezentate elemente de vestimentație, accesorii, evantaie, lornioane, poșete, tabachere etc, toate inedite, din colecţiile Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte
- “Florile Copilăriei”, expoziţia laureaţilor Festivalului Concurs Regional Art4You, ediţia a XI-a.
Prin diversitatea evenimentelor oferite, programul cultural Noaptea Muzeelor 2019 şi-a atins scopul, şi anume, creşterea gradului de acces şi de participare al tinerilor la evenimentele desfăşurate în cadrul muzeelor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























