"Paștele cailor" se reîntoarce și în 2019, la Târgoviște

pastele cailor
Sărbătoare tradițională a comunității bulgare din Târgoviște, "Paștele cailor" sau Tudorița are loc și în 2019 la Târgoviște. Evenimentul anual, ce celebrează comuniunea dintre agricultor și sprijinul său de nădejde, calul, are loc, în cartierul Matei Voievod, din Târgoviște, sâmbătă 16 martie 2019.
Primăria Târgoviște și Asociația „Zaedno” a bulgarilor din Târgovişte oraganizează și anul acesta sărbătoarea „Paştele Cailor” - Konski Velikden. Evenimentul are loc sâmbătă, 16 martie, începând cu ora 10.30, în cartierul Matei Voievod din Târgoviște.

Acest obicei este unic în România și se desfășoară în prima sâmbătă a Postului Mare, când este prăznuit Sfântul Teodor. „Paştele Cailor” sau „Tudorița” marchează ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează.
După slujba religioasă, femeile oferă bărbatului „konceta” (căluţi din aluat de pâine), iar acesta împarte pâinica în două părţi egale, jumătate fiind mâncată de el, iar cealaltă jumătate de către cal, pentru a întări, astfel, legătura dintre ei.
Imediat după slujba religioasă se organizează „Parada Cailor” și întreceri hipice.
Program:
10.30 - Primirea invitaților
11.30 - Deplasarea cu căruțele la Biserica Sf. Nifon
12.00 - Slujba religioasă urmată de sfințirea cailor și a grădinarilor
13.30 - Parada cailor și întreceri hipice
14.30 - Spectacol folcloric românesc și al minorităților naționale
16.30 - Socializare la sediul Asociației Zaedno
16.30 - Spectacol de teatru pentru copii – Teatrul „Tony Bulandra” (Sala Matei-Voievod)
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























