Percheziții în Dâmbovița într-un dosar de trafic de droguri de risc

Percheziții în Dâmbovița într-un dosar de trafic de droguri de risc
Percheziții domiciliare pe raza județului, într-un dosar penal privind infracțiunea de trafic de droguri de risc.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, au desfășurat miercuri șapte percheziții domiciliare pe raza județului, într-un dosar penal privind infracțiunea de trafic de droguri de risc.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, ancheta vizează trei persoane care, pe parcursul anului 2025, ar fi procurat în mod repetat, prin intermediul unor aplicații online, semințe de canabis. Scopul ar fi fost inițierea și dezvoltarea unor culturi destinate ulterior comercializării.
Audierile suspecților și ale persoanelor implicate se desfășoară la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























