Președintele Tribunalului permanent de Arbitraj din Dâmbovița vrea un loc în Consiliul de Mediere

Rodica Vlaicu

Președintele Tribunalului permanent de Arbitraj din Dâmbovița vrea un loc în Consiliul de Mediere, Rodica Vlaicu, și-a anunțat candidatura la funcția de membru în Consiliul de Mediere.Conferința de presă va avea loc sâmbătă, 16.02.2019, ora 10.00, la sediul Confederației Patronatul Român, situat în București, str. Luigi Galvani, nr. 17-19, Sector 2.„Candidez la o funcţie de membru în Consiliul de Mediere deoarece consider că prin pregătirea mea profesională, experienţa în domeniul soluţionării pe căi alternative a disputelor, precum şi prin educaţia de care am beneficiat, pot relansa medierea în România printr-un Proiect „MEDIEREA PRIORITATE NAŢIONALĂ”, spune Rodica Vlaicu.În opinia sa, necesitatea acestui proiect a fost relevată de concluziile unei analize privind stadiului de dezvoltare a medierii în România, care a evidenţiat o serie de nereguli, de natură a îngreuna activitatea în domeniu, printre care se numără lipsa de autoritate a Consiliului de Mediere în raport cu instituţiile partenere, cadru normativ nefavorabil mediatorilor, modificările survenite în anul 2018, nefiind suficiente pentru a înlătura aceste nereguli, promovarea insuficientă, secvenţială şi, uneori, neprofesionistă, cu un mesaj, lipsit de coerenţă şi fără impact la opinia publică, relaţionarea interinstituţională timidă, fără obiective precise şi, în unele cazuri, de pe poziţii obediente, sistemul de pregătire profesională grevat de interese de grup sau gestionarea necorespunzătoare a resurselor finaciare.

Aceste nereguli pot fi înlăturate printr-o activitate susţinută şi planificată, în cadrul Proiectului „Medierea, prioritate națională”.„Este axat pe următoarele obiective: reorganizarea Consiliului de Mediere în cadrul unei Autorităţi Naţionale de Reglementare a Medierii, aflate în subordinea Guvernului României, asigurarea unui cadru normativ propice dezvoltării medierii, promovarea eficientă, la nivel naţional a medierii, modificarea condiţiilor de dobândire a statutului de mediator, precum şi a sistemului de pregătire profesională a mediatorilor, relaţionarea interinstituţională de pe poziţii de respect şi egalitate, reorganizarea aparatului tehnic din cadrul Consiliului, asigurarea bazei logistice a Consiliului de Mediere şi gestionarea eficientă a fondurilor financiare”, mai spune Rodica Vlaicu.Rodica Vlaicu se consideră o persoană tenace, riguroasă, cu abilităţi pe linie de planificare şi analiză sinteză.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























