Tânăr drogat, prins de polițiști la volanul unei mașini

masina politie

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Ulmi, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența drogurilor. Acesta a fost prins de polițiștii din Târgoviște în urma unui control de rutină.Oamenii legii l-au tras pe dreapta la timp, înainte de a produce un accident rutier.„Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice ori substanțe psihoactive. La data de 23 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au depistat un bărbat de 53 de ani, din Gura Ocniței, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Săcuieni, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, aceasta a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat peste limita legală de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, ieri, 24 martie, un tânăr de 23 de ani, din Ulmi, a fost depistat de polițiștii de la Biroul Rutier, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Târgoviște, aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.Pe numele celor doi, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului ori a unor substanțe psihoactive
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























