Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall

Ambulanță
Polițiștii din Dolj au deschis o anchetă după moartea unei fetițe de 4 ani, căreia i s-a făcut rău în timp ce se afla într-o mașină, în parcarea unui centru comercial din Craiova.
Alerta a fost dată în jurul orei 15:42, când un echipaj de ambulanță a sesizat poliția cu privire la prezența unei minore în stare de inconștiență într-un autoturism.
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii din cadrul Secției 3 Craiova, care au identificat copilul, aflat împreună cu mama sa, o femeie de 37 de ani din comuna Călărași.
Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fetița nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
De asemenea, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, care va clarifica cauza decesului.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























