
Peste 250 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți în teren și au acționat pentru siguranța cetățenilor, în Vinerea Mare.În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 49 de evenimente, dintre care 32 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 37 de infracțiuni. Dintre acestea, 15 au fost contra persoanei, 11 contra patrimoniului și 2 distrugeri.De asemenea, polițiștii au aplicat 220 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la aproximativ 60.000 de lei.Totodată, polițiștii au reținut 9 permise de conducere.„În activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice, au fost angrenate efective specializate pe diverse domenii de activitate, dintre care: de la rutieră, ordine publică, investigații criminale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, inclusiv jandarmi. Au fost organizate 116 patrule și utilizate 102 de autospeciale. Polițiștii din Dâmbovița vor fi în continuare la datorie și vor acționa, cu precădere, în locurile aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult și pe principalele artere din județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Închisoare cu suspendare pentru un bărbat care a instigat pe internet la violențe împotriva magistraților
- 08:12 - Operațiunea „JUPITER 5”: Sute de percheziții și peste 100 de persoane vizate în dosare de criminalitate economică și contrabandă
- 08:01 - Bacalaureatul continuă cu proba de evaluare a competențelor de comunicare orală într-o limbă de circulație internațională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News



























