Titluri de stat- Centenar. ANAF-ul pus să tenteze populația cu bonusuri uriașe

bonuri bun
Ministerul Finanțelor Publice lansează o emisiune aniversară de titluri de stat către populație, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului TEZAUR-ediția CENTENAR. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani și o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Se vor acorda și bonusuri de 5000 de lei.
Conform unei comunicări făcute de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice – Dâmboviţa:

Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
În perioada 26 noiembrie – 14 decembrie a.c., titlurile pot fi achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului si subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română - S.A, astfel:
- în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului,
- în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.
După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombolă prin care 1000 de investitori în această emisiune de titluri de stat vor fi selectați pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câștigătorilor. Suma minimă investită pentru a participa la tombola este de 500 lei.
Citește și:
- 16:57 - BNR cere explicații suplimentare după amenzile-record din dosarul ROBOR
- 07:40 - Factura Pfizer de 680 de milioane de euro, o presiune uriașă pe bugetul României. Plătim dobânzi de 81.000 de euro pe zi
- 13:03 - Cinci grei din UE propun schimbarea regulilor, după ce Viktor Orban le-a pus bețe în roate
- 09:29 - Analiză Daniel Udrescu - FIFO, profitul fals și taxa ascunsă pe stocuri
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























