Ilie Bolojan recunoaște problemele din Coaliție: „Lucrurile merg într-o direcție proastă”

Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
Ilie Bolojan spune că nu a mai avut energie să se ocupe de tensiunile din coaliție! Premierul recunoaște că lucrurile merg într-o direcție proastă și că ne-am putea confrunta cu o nouă criză, fiindcă situația a escaladat. Cu toate acestea, Bolojan susține că înlocuirea sa nu ar rezolva problemele țării, ba chiar susține că acest lucru ar arunca România într-o criză politică.
„Atunci când am avut ședințele de coaliție, ele se derulează într-o manieră pe care eu o spun că e rezonabilă, însă în afara ședinței de coaliție sau după aceea lucrurile se schimbă foarte mult, escaladându-se cu atacurile, cu criticile și așa mai departe.
În termeni reali, gândiți-vă că în astfel de situații am încercat - pentru că situația te obligă să te concentrezi pe problemele grave care vin zi de zi - pur și simplu nu am mai avut nici energiile personale să mă mai ocup de aceste lucruri.
Problema pe care o avem este că, sigur, s-a escaladat cu această tensiune, lucrurile parcă merg tot în direcția escaladării și e posibil să avem o criză în perioada următoare. Asta este situația. Dar problema reală este următoarea: un om, un ministru, un premier poate să plece. Problema pe care o avem este că lucrurile grave care ne-au dus în această situație necesită rezolvări; ele nu dispar dacă o persoană sau alta pleacă”, a declarat Bolojan.
Citește și:
- 15:15 - Franța și Germania pregătesc o reformă majoră a diplomației UE. Kaja Kallas ar putea pierde o parte din atribuții
- 14:22 - Ana-Maria Păcuraru: NATO este în alertă din cauza dronelor explodate în România
- 12:05 - Armata Română își schimbă strategia după incidentele cu drone
- 12:01 - Stenograme incendiare din ședința PNL. Liberalii sunt împotriva Guvernului Tomac și discută despre anticipate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News

























