Klaus Iohannis, reacție în scandalul autonomiei Ținutului Secuiesc: Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Vrea să dea Ardealul ungurilor

iohannis nou 2
Președintele Klaus Iohannis a lansat un atac fără precedent la adresa PSD, după ce proiectul Legii autonomiei Ținutului Secuiesc a fost adoptat tacit de Camera Deputaților. Conform realitatea.net.

"Bună ziua, dragi români, Jó napot kívánok, PSD!", a spus Klaus Iohannis, miercuri, la începutul declarației de presă susținută la Palatul Cotroceni.
"Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înțelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor", a spus Klaus Iohannis.
"Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu! n.r.) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înțelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor", a mai spus Iohannis.
"Este inadmisibil așa ceva și, până sunt eu Preşedintele României, o astfel de lege nu va exista", a asigurat președintele.
Citește și:
- 21:51 - Oana Gheorghiu sfidează CSM-ul: „Da, sunt vinovată că am cerut eliminarea pensiilor speciale”
- 21:10 - Ana Maria Păcuraru, invitată la conferința de la Washington. Șeful companiei principale de gaz din SUA, la Realitatea PLUS
- 15:15 - Franța și Germania pregătesc o reformă majoră a diplomației UE. Kaja Kallas ar putea pierde o parte din atribuții
- 14:22 - Ana-Maria Păcuraru: NATO este în alertă din cauza dronelor explodate în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News

























