Rovana Plumb a obținut al treilea portofoliu important

rovana plumb
Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, ajunge la a treia funcţie interimară în doar o lună, după ce a fost desemnată ministru interimar la Educaţiei.
După ce a fost desemnată ministru interimar la Educaţie şi preşedinte interimar la PSD Dâmboviţa, Plumb va asigura și șefia Afacerilor Europene, după demisia lui Victor Negrescu."Conform dispoziţiei prim-ministrului din şedinţa de Guvern din 09.11.2018, atribuţiile legale ale ministrului delegat pentru Afaceri Europene referitoare la reprezentarea şi gestionarea dosarelor CAG (Consiliul Afaceri Generale, la care participă miniştrii de Afaceri europene din statele membre) vor fi îndeplinite şi asigurate de acum încolo de un alt reprezentant al Guvernului. În acord cu instrucţiunile primite la nivel ministerial, toată documentaţia pregătită pentru buna reprezentare a intereselor României a fost deja înaintată celor desemnaţi să participe", se arată într-o postare pe pagina de Facebook Afaceri Europene - MAE România.„E regretabil gestul lui Negrescu, nu se face așa ceva, e regretabil, trebuie să facem față provocărilor, indiferent cât de greu este. Nu trebuia să facă așa ceva României. PSD are mulți oameni pregătiți, vom face această înlocuire, nu va fi niciun fel de problemă”, a spus Rovana Plumb.Rovana Plumb (58 de ani) este o persoană publică binecunoscută mai ales după 1994, când a intrat în politică și a devenit membru PDSR, apoi PSD ( din 2000).S-a născut la 22 iunie 1960, la București și este licențiată a Facultății de Utilaje și Ingineria proceselor chimice. Din 2004, este doctor în Managementul Sistemelor industriale.
Citește și:
- 21:10 - Ana Maria Păcuraru, invitată la conferința de la Washington. Șeful companiei principale de gaz din SUA, la Realitatea PLUS
- 15:15 - Franța și Germania pregătesc o reformă majoră a diplomației UE. Kaja Kallas ar putea pierde o parte din atribuții
- 14:22 - Ana-Maria Păcuraru: NATO este în alertă din cauza dronelor explodate în România
- 12:05 - Armata Română își schimbă strategia după incidentele cu drone
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News
























