Ucraina reduce drastic numărul liceelor cu predare în limba română. Deputat AUR cere reacția urgentă a României

munteanu-ucraina
Autoritățile din Cernăuți au decis ca, începând cu 1 septembrie 2027, rețeaua liceelor cu predare în limba română să fie redusă de la 34 la doar 4 unități, în baza reformei educaționale „Noua Școală Ucraineană”, aprobată la 15 octombrie 2025.
Deputatul AUR Valeriu Munteanu avertizează că măsura echivalează cu o „condamnare la deznaționalizare” pentru românii din nordul Bucovinei. „Dispare școala românească, dispare și satul românesc. O națiune nu moare doar prin război, ci și prin pierderea limbii și a educației”, a declarat acesta.
Munteanu a adresat o întrebare oficială ministrului de externe Oana Țoiu, cerând intervenția urgentă a României pentru apărarea dreptului la educație în limba maternă. Deputatul propune convocarea Comisiei mixte româno-ucrainene pentru minorități, trimiterea unei note diplomatice de protest și implicarea Ambasadei României la Kiev și a Consulatului de la Cernăuți.
El consideră că România, care „sprijină Ucraina cu miliarde de euro, cu combustibil, echipamente, adăpost pentru refugiați și susținere diplomatică”, nu poate rămâne tăcută în fața „ștergerii identității românești din nordul Bucovinei”.
Citește și:
- 21:51 - Oana Gheorghiu sfidează CSM-ul: „Da, sunt vinovată că am cerut eliminarea pensiilor speciale”
- 21:10 - Ana Maria Păcuraru, invitată la conferința de la Washington. Șeful companiei principale de gaz din SUA, la Realitatea PLUS
- 15:15 - Franța și Germania pregătesc o reformă majoră a diplomației UE. Kaja Kallas ar putea pierde o parte din atribuții
- 14:22 - Ana-Maria Păcuraru: NATO este în alertă din cauza dronelor explodate în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News

























