Au pierdut primul loc. Chindia - Energeticianul 2-2 (0-1), în liga secundă de fotbal

20181129_142724
Chindia Târgoviște nu a reușit decât o remiză, pe teren propriu, în fața celor de la Energeticianul și pierde fotoliu de lider al campionatului. Târgoviștenii încheie turul de campionat la două puncte în spatele celor de la Sportul Snagov.


Partida de la Târgoviște, de pe stadionul "Eugen Popescu" a fost ultima a turului, pentru cele două echipe. Chindia avea neapărat nevoie de victorie, pentru a păstra prima proziție în clasament, loc ocupat de Sportul Snagov, echipă ce avea un meci mai mult disputat ,înaintea meciului de la Târgoviște.

Pe o vreme mai degrabă neprielnică, cu câteva grade sub zero, la ora desfășurării partidei (ora 14.00), dar cu un gazon bun, gazdele au avut o misiune grea împotriva celor de la Energeticianul, în special din cauza jocului echipei condusă de Viorel Moldovan. Nici spectatorii nu s-au mai înghesuit la meci, doar câteva sute fiind prezenți, de această dată în tribunele de la Târgoviște. Galeria gazdelor, la această partidă a fost formată dintr-un singur suporter, venit special din Scoția pentru acest meci,(foto)
Evoluția scorului:
min.34, gol Vlad Tudorache (0-1)
min.52, gol Daniel Florea (1-1)
min.61 autogol Marius Ioniță (2-1)
min. 76 gol Vlad Rusu (2-2), scor final.

În urma acestui rezultat Chindia acumulează 41 de puncte, cu două mai puțin decât Sportul Snagov, echipa de pe primul loc, la finalul turului. În acest an vor mai avea loc și două etape din retur, în liga a doua. Chindia joacă, duminică 2 decembrie, pe teren propriu, cu cei de la ASU Poli Timișoara, o partidă contând pentru etapa cu numărul 20, prima a returului de campionat.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























