Etapa a treia a turului ciclist al României, încheiată la Târgoviște, câștigată de un estonian

articol bun turul romaniei
Turul ciclist al României, ediția 2019, a ajuns la Târgoviște, unde a fost programat finalul etapei cu numărul trei. Etapa a fost câștigată de un sportiv din Estonia, cel mai bine clasat sportiv din România, Eduard Grosu, încheiind pe locul 8 această etapă.


Foto- Final etapă Târgoviște
(sursa-captura facebook, Complexul turistic de Natatie Târgoviște)
Runda a treia a turului ciclist al României, ediția cu numărul 52, s-a desfășurat pe traseul Buzău-Târgoviște (121 de Km). Etapa a a avut ca punct de finish Complexul Turistic de Natație din Târgoviște.
Într-un final în grup, câștig de cauză a avut sportivul estonian Mihkel Raim (2.37.09.29 timpul învingătorului), urmat (cu același timp) de Johnatan Milan(ITA),Norman Vahtra (EST),SIIM Kiskonem (Est). Eduard Grosu a fost clasat al 8-lea, în această etapă, cu același timp cu al învingătorului.
Urmează etapa regină a turul României, cea de cățărare, pe traseul Ploiești-Piatra Arsă, în data de 14 septembrie.

Foto- Ivan Slik (Olanda) lider clasament general, după etapa a III-a
Sursa-turulromaniei.com
Lider al clasamentului este olandezul Ivan Slik, după trei etape (din cinci).
Sursa foto articol-turulromaniei.com
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























