Finala Campionatului Național Individual de lupte pentru juniori va avea loc la Târgoviște

lupte

Municipiul Târgoviște va deveni, la jumătatea acestei luni, capitala luptelor din România. În perioada 12-15 septembrie, Sala Sporturilor din Târgoviște va găzdui Finala Campionatului Național Individual de juniori, pentru toate cele trei stiluri, respectiv libere, feminin și greco-romane.Organizatorii competiției sunt Federația Română de Lupte, Clubul Sportiv Târgoviște, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dâmbovița.La ediția din acest an a întrecerii și-au anunțat prezența numeroși luptători de la toate cele trei stiluri, ce vor reprezenta majoritatea cluburilor din țară.Pe parcursul zilei de 12 septembrie vor avea loc validarea concurenților și ședința tehnică. O zi mai târziu, programul competiției include tragerea la sorți, control medical, cântarul oficial, dar și debutul primei sesiuni a tururilor eliminatorii și semfinale.Pe 14 septembrie au fost programate tragerea la sorți, control medical, cântarul oficial, a doua sesiune a tururilor eliminatorii, recalificări, finale și ceremonie de premiere. În ultima zi a competiției, 15 septembrie, vor avea loc cântarul oficial, recalificări, finale și ceremonie de premiere.
Sursa: cstargoviste.ro
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























