Fotbal: Rapid, învinsă în Giulești de Universitatea Cluj (1-2), în play-off-ul Superligii

Universitatea Cluj-Napoca
În sezonul regulat, meciul direct de la Cluj-Napoca s-a terminat la egalitate.
Rapid București a fost învinsă pe teren propriu de Universitatea Cluj, cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, într-o partidă din etapa a treia a play-off-ului Superligii de fotbal.
Rapid a dominat prima repriză și a marcat prin Cătălin Vulturar (20), din pasa lui Claudiu Petrila, dar ''U'' a controlat partea secundă și a înscris de două ori, prin Oucasse Mendy (66, 83), primul gol din pasa lui Dino Mikanovic, iar al doilea din centrarea lui Jug Stanojev.
Rapid a mai avut două ocazii în prima repriză, ambele prin Daniel Paraschiv (24, 39), iar în partea secundă au fost periculoși Gabriel Gheorghe (80), Jakub Hromada (85) și Talisson (87).
''U'' a ajuns la șase victorii consecutive în campionat, în timp ce Rapid a pierdut ultimele sale două meciuri.
În sezonul regulat, meciul direct de la Cluj-Napoca s-a terminat la egalitate (0-0), iar ''U'' a câștigat în Giulești cu 2-0.
În total, cele două echipe s-au întâlnit în principala competiție internă de 103 ori, de 43 de ori s-au impus giuleștenii, de 42 ori au câștigat ardelenii, iar alte 18 partide s-au terminat la egalitate, potrivit site-ului LPF.
Cu Rapid gazdă bilanțul este de 52 de jocuri, 31 de victorii Rapid, 5 remize și 16 succese ''U'' Cluj.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























