Foto-Video| Aproape, dar nu suficient. CSM Tgv.-Galatasaray Istanbul 0-3 (21-25,23-25,24-26) în CEV Cup, la volei feminin
Echipa de volei feminin a CSM Târgoviște a fost depășită cu un sec 3-0, pe teren propriu, de echipa turcă Galatasaray Istanbul, în manșa tur a primei faze a competiției. Returul din 4 decembrie, de la Istanbul se anunță unul imposibil, pentru românce, din perspectiva șanselor la calificare în faza următoare.Suporterii gazdelor au desfășurat un imens steag tricolor, pe lungimea tribunei a doua, la debutul meciului.


La partida desfășurată la Târgoviște, în Sala Sporturilor, au fost mai mulți spectatori ca niciodată, la un meci de volei. Aproximativ 1800 de târgovișteni au fost în tribune. Echipa oaspete a fost încurajată de un grup de aproximativ 10 suporteri turci, dar care nu s-au făcut auziți decât sporadic.


Dacă în tribune disputa a fost câștigată clar de fanii echipei gazdă, în teren lucrurile au stat total diferit. Echipa oaspete, Galatasaray Istanbul nu a părut niciun moment că poate fi învinsă, asta în ciuda rezultatului strâns din fiecare set al disputei.
[embed]http://youtu.be/KOFrQ_OOZow[/embed]
La final a fost CSM Târgoviște- Galatasaray Istanbul 0-3 (21-25, 23-25, 24-26), pentru oaspete, ce iau o serioasă opțiune, pentru calificarea în faza următoare a competiției. Finalul setului trei a fost unul încins, când gazdele au sperat că pot prelungi partida (video). Nu au avut însă noroc.

Valerjan Luka (foto, alături de Diana Calotă-căpitanul gazdelor), antrenorul sârb al gazdelor de la Târgoviște a și declarat, la conferința de presă (video), de după partidă: "Asta e, mergem mai departe. Nu abandonăm lupta."
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























