Lovitură grea pentru CSM Târgoviște. Sute de mii de euro de plată, drept despăgubiri,către un fost antrenor
Tribunalul București a dat o lovitură grea clubului sportiv al Primăriei Târgoviște, CSM Târgoviște. Conform unei hotărâri, din 20 decembrie 2018, clubul târgoviștean a fost obligat la plata unei despăgubiri de 178.000 de euro, către grecul George Dikeolakos, fost antrenor al echipei de baschet a CSM, în anul 2012.


Litigiul dintre George Dikeolakos și CSM Târgoviște a izbucnit imediat după ce grecul a fost dat afară de la echipă, fără a i se plăti clauzele contractuale, în 2012. Dikeolakos (foto), un antrenor cu nume în baschetul feminin intrenațional, fusese adus să antreneze echipa târgovișteană la prima participare din istorie a unui club de baschet feminin din România, în Euroliga feminină de baschet.(foto), în 2012.
Dikeolakos a făcut apel la instanțele internaționale (TAS- Tribunalul de Arbitraj Sportiv) clubul târgoviștean alegându-se, inițial, cu o interdicție în ceea ce privește participarea în competițiile internaționale, până la stingerea litigiului.Ulterior, restricțiile au fost extinse la competiția internă. În 20 decembrie 2018, Tribunalul București, după aproape cinci ani de procese, a decis.(foto)

"Admite în parte cererea principală. Obligă pârâtul (n.r. CSM Târgoviște) la plata către reclamant( n.r. george dikeolakos) a sumei de 178.000 de euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri stabilite potrivit art.XIV lit.c din contractul încheiat între părţi la data de 05.06.2012. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale calculată pentru această sumă, începând cu data de 08.01.2013, până la data plății efective."
Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. În total, cu dobânzile aferente, CSM Târgoviște, dacă decizia rămâne definitivă, ar putea fi executată silit pentru plata unei sume ce se apropie de 250.000 de euro.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























