Moldovan cere transferuri, pentru a salva Chindia. Antrenorul e sceptic cu privire la resursele clubului.

Moldovan cere transferuri, pentru a salva Chindia de la retrogradare
Antrenorul echipei dâmbovițene e sceptic cu privire la posibilitățile financiare ale clubului
Chindia Târgoviște a încheiat anul 2019 cu o înfrângere, 1-3 cu Sepsi Sf.Gheorghe, și a ajuns în zona fierbinte a clasamentului Ligii I de fotbal. Antrenorul dâmbovițenilor, Viorel Moldovan, solicită transferuri, pentru a păstra echipa în liga I, dar se declară sceptic cu privire la posibilitățile financiare ale clubului.
Imediat după meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe (22 decembrie 2019) Viorel Moldovan, a transmis indirect un mesaj, către conducerea clubului târgoviștean.
"Totul s-a rupt după ce am încasat al doilea gol şi eliminarea lui Yameogo. A fost un meci crâncen, un meci disputat, s-a jucat la limită. Puteam pune mai multe probleme în anumite faze, acum vom vedea la anul ce vom reuşi.
Eu sunt mulţumit de ceea ce am realizat cu aceşti băieţi, cu această echipă până în momentul de faţă, nu ne putem compara cu adversari care au bugete mult mai mari decât al nostru. Şi Sepsi este un club bine organizat, care face investiţii şi în jucători şi în asigurarea condiţiilor pentru ei.
Nu ne dădea nimeni şanse că vom face 21 de puncte până acum, mai rămân 4 jocuri, dar e clar, e vizibil că avem nevoie de întăriri în iarnă. Rămâne de văzut dacă vom face faţă din punct de vedere financiar," a spus Viorel Moldovan.
Este clar, în momentul de față , că cei de la Chindia vor evolua, în cea de-a doua parte a campionatului ligii I, în play-out, iar echipa se va lupta pentru salvarea de la retrogradare. La momentul de față, cu doar patru etape înainte de finalul sezonului regulat, Chindia se află pe locul de baraj (12), cu 21 de puncte. Ultimele două locuri din play off vor retrograda în divizia a doua, iar locul 12 din campionat va susține o partidă de baraj cu ocupanta locului trei din liga secundă de fotbal, la finalul campionatului.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























