O dâmbovițeancă delegată să arbitreze în finala Ligii Campionilor, la fotbal feminin

petruta iugulescu
Dâmbovițeanca Petruța Iugulescu a fost delegată să facă parte din delegația care va arbitra finala Ligii Campionilor la fotbal feminin. Federația Română a făcut anunțul despre delegarea în această finală a româncei, ce va face parte dintr-o brigadă în care se mai regăsesc două rusoaice.

Foto- Petruța Iugulescu, arbitru FIFA de 14 ani
Conform FRF :
"Arbitrajul românesc va avea o reprezentantă în finala celei mai importante competiții europene intercluburi. Petruța Iugulescu a fost delegată de UEFA să oficieze finala Ligii Campionilor la fotbal feminin, dintre Olympique Lyonnais și FC Barcelona, care se va disputa pe 18 mai, în Ungaria, la Budapesta.
Iugulescu va face parte dintr-o brigadă condusă de Anastasia Pustovoitova din Rusia, iar al doilea asistent va fi tot o rusoaică, Ekaterina Kurochkina.
Mai mult, în această vară, Petruța Iugulescu împreună cu Mihaela Țepușă vor fi prezente la Campionatul Mondial de fotbal feminin, care se va disputa în Franța în perioada 7 iunie – 7 iulie. Orașele care vor găzdui partide sunt Grenoble, Le Havre, Lyon, Montpellier, Nice, Paris, Reims, Rennes și Valenciennes."
Petruța Iugulescu (foto articol) a mai arbitrat o finala de Liga campionilor la feminin, în anul În 2013, la meciul dintre Wolfsburg și Lyon. A făcut atunci parte dintr-o brigadă 100% românească alături de Teodora Albon și Mihaela Țepușă.
Citește și:
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
- 18:57 - Cristi Borcea, dezvăluiri incredibile despre intoxicația cu mercur: „Medicii din SUA au rămas șocați”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























