Sorana Cîrstea, abandon în "sferturi" la Limoges

Sorana Cîrstea, abandon în "sferturi" la Limoges
Jucătoarea târgovișteană s-a retras la scorul de 1-1 la seturi, în partida cu N.Gibbs
Jucătoarea târgovișteană de tenis a fost nevoită să se retragă din turneul de la Limoges (Franța) în partida din sferturile de finală disputată în compania americancei Nicole Gibbs. Sorana a acuzat probleme fizice și s-a retras la scorul de 1-1 la seturi.
sursa foto-wtatennis.com
Partida dintre Sorana Cîrstea (nr.74 WTA) și Nicole Gibbs (nr.142 WTA), jucătoare venită din calificări, a început foarte bine, pentru sportiva din Târgoviște, ce și-a adjudecat primul set cu scorul de 6/3, reușind un break la singura oportunitate avută, în setul inaugural.
În setul al doilea cea care a avut câștig de cauză a fost N.Gibbs, ce s-a impus tot cu 6/3.
Sorana a ales să se retragă în acest punct al meciului, chiar înaintea startului setului decisiv, acuzând probleme fizice.
Și cea de-a doua româncă calificată în sferturile de finală, de turneul de la Limoges (ITF), Ana Bogdan, a ratat șansa de a accede în semifinalele competiției, fiind învinsă de rusoaica E.Alexandrova (6/4,6/2), jucătoarea ce este cap de serie nr. 1, la acest turneu, și care a învins-o în primul tur și pe Monica Niculescu.
Alexandrova o va întâlni pe Nicole Gibbs în una dintre semifinalele turneului francez.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























