Sorana Cîrstea pierde la Istanbul și riscă o amendă pentru că a bruscat arbitrul

sorana arbitru 1
Târgovișteanca Sorana Cîrstea a pierdut urât în turul al doilea al turneului de tenis de la Istanbul. În setul decisiv al partidei contra Barborei Strycova, Sorana l-a bruscat pe arbitrul întâlnirii trăgându-l de tricou când încerca să îl determine să verifice o urmă, pentru o mige ce a fost considerată "out".


Sursa foto- captură digisport.ro ( imagini meci)
Sorana Cîrstea (97 WTA) a aut o evoluție fluctuantă în partida cu Barbora Strycova (Cehia 47 WTA). După un prim set pierdut, târgovișteanca a reușit să câștige clar actul al doilea (6/1) dar în decisiv a clacat, chiar în momentul în care conducea.
La o minge servită de Sorana, în momentul în care românca conducea cu 1-0, arbitrul a decis că este out serviciul. Chemat să verifice, chiar de Sorana, arbirul a fost tras de tricou de româncă care i-a spus „Serios? Tu gândești? Ești nebun sau orb?”.
Ulterior Sorna a pierdut meciul cu scorul de 2-6,6-1,3-6, dar riscă o amendă consistentă pentru gestul său împotriva arbitrului, mai ales că la finalul partide Sorana a refuzat să dea mâna cu acesta, chiar dacă arbitrul ar fi putut să o descalifice pe româncă încă din timpul partidei pentru gesturile și pentru cuvintele adresate.
Citește și:
- 20:49 - Simona Halep, ovații la Cluj înainte de meciul de retragere: „M-ați copleșit”
- 19:14 - Sorana Cîrstea, tot mai departe de retragere? Anunțul care schimbă perspectiva asupra viitorului său
- 14:40 - Situație fără precedent pentru Cristiano Ronaldo înainte de CM 2026! Cifra care îi îngrijorează pe portughezi
- 21:49 - Florentin Petre pleacă de la Dinamo! Mesajul emoționant prin care clubul și-a luat rămas-bun de la legenda din Ștefan cel Mare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News


























